Str. Av. Petre Cretu nr. 58, sector 1, Bucuresti, Romania

Începând cu data de 1 iulie 2018, conform Ordinului 1612/2018 pentru aprobarea Nomenclatorului obligațiilor fiscale care se plătesc în contul unic, următoarele obligații fiscale se vor plăti în contul unic al Trezoreriei:

  • Impozitul pe veniturile din salarii/și sau asimilate salariilor;
  • Impozitul pe veniturile din pensii;
  • Plățile anticipate, în contul impozitului pe profit anual, datorate de instituții de credit;
  • Impozitul pe profit/plățile anticipate în contul impozitului pe profit;
  • Impozitul pe dividende distribuite/plătite persoanelor juridice si fizice;
  • Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
  • Impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică;
  • Impozitul pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală;
  • Impozitul pe veniturile din arendarea bunurilor agricole;
  • Impozitul pe veniturile din dobânzi;
  • Impozitul pe veniturile din lichidarea unei persoane juridice;
  • Impozitul pe veniturile din premii;
  • Impozitul pe veniturile din alte surse;
  • Impozitul pe veniturile din jocuri de noroc;
  • Impozitul specific unor activități;
  • Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportive;
  • Impozitul pe veniturile din dividende, dobânzi, redevențe, comisioane, activități sportive și de divertisment obținute din România de persoane nerezidente;
  • Impozitul pe veniturile reprezentând remunerații primite de persoane juridice nerezidente care acționează în calitate de administrator, fondator sau membru al consiliului de administrație al unei persoane juridice române;
  • Impozitul pe veniturile din servicii prestate de persoane nerezidente;
  • Impozitul pe veniturile obținute de persoane fizice nerezidente din premii acordate la concursuri organizate în România;
  • Impozitul pe veniturile obținute la jocuri de noroc practicate în România de persoane fizice nerezidente;
  • Impozitul pe veniturile din lichidarea unei persoane juridice române realizate de persoane nerezidente;
  • Vărsămintele de la persoanele juridice, pentru persoanele cu handicap neîncadrate;
  • Vărsămintele din profitul net al regiilor autonome;
  • Impozitul pe veniturile realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident;
  • Contribuțiile sociale ale salariaților (plătite de angajatorii), inclusiv cea pentru condiții deosebite de muncă;
  • Contribuțiile sociale datorate pentru veniturile din proprietate intelectuală/ în baza contractelor de activitate sportivă/ din arendare/ din asocierea cu persoane juridice;
  • Contribuția de asigurări de sănătate suportată de pensionari pentru perioadele anterioare datei de 1 februarie.

Conform Metodologiei de distribuire a sumelor plătite în contul unic aprobată prin Ordinul 1613/2018, obligațiile fiscale menționate anterior datorate de contribuabili se plătesc în contul unic de disponibil 55.03 „Sume încasate pentru Bugetul de Stat, Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat și Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în curs de distribuire”, denumit și contul unic.

Acest cont unic este deschis pe codul de identificare fiscală al contribuabililor la unitățile Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal central competent pentru administrarea creanțelor fiscale datorate de aceștia.

Astfel, sumele plătite de către contribuabili în contul unic se distribuie de către organul fiscal central competent distinct pe fiecare Buget sau Fond, după caz, proporțional cu sumele datorate.

Menționăm faptul că în situația în care începând cu 1 iulie 2018 se vor efectua plăți în conturile 20.A.47.01.00 „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire” și 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale și fondurilor speciale, în curs de distribuire”, acestea se vor redirecționa de către unitățile de Trezorerie a Statului în contul unic. Această redirecționare se va face până la data de 30 septembrie 2018, apoi urmând ca sumele să se returneze plătitorilor, în cazul în care nu sunt plătite în contul unic.

Pentru informații suplimentare consultanții noștrii vă stau la dispoziție.

Persoană de contact departament taxe:
Simona Stănculescu
Senior Tax Advisor
Mobil: +40 736 012 643
E-mail: simona.stanculescu@gsr-expertise.ro
Website: www.gsr-expertise.ro;